latru definitie

lătrá (látru, lătrát), vb. – A scoate sunete specifice cîinilor. Mr. alatru, alătrare, megl. latru, istr. lǫtru. Lat. latrāre (Pușcariu 949; Candrea-Dens., 958; REW 4928; Pascu, I, 30; DAR), cf. it. latrare, cat. lladrar, sp. ladrar. – Der. lătrat, s. n.; lătrător, adj. (care latră); lătrător, s. m. (cîine); lătrătură, s. f.; alătra, vb. (Olt., Banat, a lătra), cu a-, cf. acoperi, sau direct din lat. allatrare (Scriban). verb tranzitivlătra

lătra, latru v. t. 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a vorbi emfatic și demagogic. verb tranzitivlătra

látru, a lătrá v. intr. (lat. latrare). Se zice despre cîne [!] cînd scoate strigăte de furie saŭ de bucurie. Fig. Vorbesc, strig prea mult defăĭmînd: a lătra pin [!] gazete. A lătra la lună, a tot defăĭma fără motiv. V. tr. Cîniĭ m´aŭ lătrat tot drumu. – În vest (Olt. Ban. Serbia) alátru (cu a analogic saŭ după lat. allátro, -áre). V. hămăĭ, mîrîĭ. verb tranzitivlatru

lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră verb tranzitivlătra

latră’n-lună m. cel ce strigă în zadar (asemenea câinelui care latră la lună). verb tranzitivlatră

lătrà v. 1. a striga, vorbind mai ales de câini; 2. fam. a striga necontenit defăimând. [Lat. LATRARE]. verb tranzitivlătrà

LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. verb tranzitivlătra