lance definitie

lánce (lắnci), s. f.1. Suliță. – 2. Bîtă de cioban. It. lancia (sec. XVIII), prin intermediul mag. lancsa, sau al sl., cf. slov. lanča (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39; Byhan 318; REW 4878; DAR). – Der. lăncier (var. lancer), s. m. (purtător, fabricant de lănci), din fr. lancier; lansa, vb. (a arunca, a proiecta; a descărca; a face cunoscut), din fr. lancer; lanțetă, s. f. (instrument chirurgical), din fr. lancette, sau germ. Lanzette. substantiv femininlance

*lánce f., pl. lăncĭ (fr. lance, it. láncio, lat. láncea, lance, cuv. de origine celtică după Varone, ĭar după Festu d. vgr. lóghe). Suliță, prăjină lungă de vre-o 2-3 metri cu un vîrf de fer [!] la capăt și întrebuințată ca armă în unele cavaleriĭ. (În armata românească o poartă numaĭ roșioriĭ și numaĭ rîndu întîĭ de soldațĭ). Fig. A rupe o lance cu cineva (cum făceaŭ în evu mediŭ cavaleriĭ care se întreceaŭ între eĭ), a disputa viguros cu cineva. A pleca lancea, a te declara învins. substantiv femininlance

lánce, lănci, s.f. – „Bota cu care îmblă păcurariu” (Papahagi 1925): „Și-mi puneți lancea la cap” (Papahagi 1925: 120-121). – It. lancia, prin magh. lancsa. substantiv femininlance

lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lắncii; pl. lănci substantiv femininlance

lance f. suliță: lănci scânteie lungi în soare EM. substantiv femininlance

LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia. substantiv femininlance

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluilance

lance  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lance lancea
plural lănci lăncile
genitiv-dativ singular lănci lăncii
plural lănci lăncilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z