juruire definitie

credit rapid online ifn

juruí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiésc, imperf. 3 sg. juruiá; conj. prez. 3 să juruiáscă verb tranzitivjurui

juruí v. 1. a promite solemn: juruiește-i cerul și pământul CR.; 2. a se devota. [V. jurà]. verb tranzitivjurui

credit rapid online ifn

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”. verb tranzitivjurui

JURUÍ2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se rotească, să se învârtească în cercuri. – Jur2 + suf. -ui. verb tranzitivjurui

juruĭésc v. tr. (d. jur 2). Promit solemn. V. refl. Mă promit solemn, mă consacrez: s’a juruit călugăriiĭ. verb tranzitivjuruĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluijuruire

juruire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular juruire juruirea
plural juruiri juruirile
genitiv-dativ singular juruiri juruirii
plural juruiri juruirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z