joĭmír și jolnír m. (rut. žólnir, žómnir, žóvnir, pol. žoldnierz, žolnierz, soldat mercenar, d. žold, soldă, d. germ. söldner, it. soldaniere, d. soldo, soldă. V. jold). Vechĭ. Mercenar. Azĭ. Fig. Fam. Volintir, zurbagiŭ, scandalagiŭ. substantiv masculinjoĭmir
joimir m. Mold. 1. od. mercenar; 2. azi, ștrengar: să țiu eu patru joimiri în casă. [Rut. JOLNIR, JOMNIR, soldat (din germ. Soeldner)]. substantiv masculinjoimir
JOIMÍR, joimiri, s. m. (înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele Țărilor Române. – Din pol. žolnierz. substantiv masculinjoimir
joimir substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | joimir | joimirul |
plural | joimiri | joimirii | |
genitiv-dativ | singular | joimir | joimirului |
plural | joimiri | joimirilor |