joĭmăríță f., pl. e (var. din șoĭmăriță contaminat cu Joĭa mare. Cp. și cu vgerm. mara, demon, care e în fr. cauchemar, vis groaznic). Munt. Mold. O femeĭe îngrozitoare care, după credința poporuluĭ, pedepsește fetele leneșe („care nu termină lucru de mînă pînă în Joĭa mare”). – Și șoĭmáne și șoĭmăríțe (Gor. 88), niște zîne care te lovesc de emiplexie și alte boale. – Și joĭmărică (und ?). V. brezaĭa și baba-turca. substantiv feminin joĭmăriță
| joimărică | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | joimărică | joimărica |
| plural | joimărice | joimăricele | |
| genitiv-dativ | singular | joimărice | joimăricei |
| plural | joimărice | joimăricelor | |