joben definitie

JOBÉN s.n. Pălărie bărbătească (de ceremonie) cilindrică, înaltă și tare, de obicei neagră; cilindru. [Pl. -nuri, -ne. / < Jobin – pălărier francez din București]. substantiv neutrujoben

jobén (jobéne), s. n. – Pălărie bărbătească înaltă, cilindru. De la Jobin, pălărier francez stabilit în București la jumătatea sec. XIX (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 221). – Der. înjobenat, adj. (cu joben). substantiv neutrujoben

!jobén s. n., pl. jobéne substantiv neutrujoben

JOBÉN, jobene, s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. [Pl. și: jobenuri] – Din n. pr. Jobin. substantiv neutrujoben

* joben n., pl. e și urĭ (după numele unuĭ pălărier Francez Jobin din Bucureștĭ ). Pălărie înaltă cilindrică numită și pălărie înaltă și cilindru (Se derivă din pălăria olandeză cum e în tablourile luĭ Rembrandt. Forma actuală ĭ-a dat-o un pălărier din Londra, la 1797, ĭar la 1813 a fost adoptată de modă). V. clac. substantiv neutrujoben

joben n. pălărie bărbătească înaltă și cilindrică (numită astfel după pălărierul bucureștean Jobin, prin care ajunse la modă). substantiv neutrujoben