joștărí (-résc, -ít), vb. – A lovi. Mag. adjusztiroz, din germ. adjustieren (Drăganu, Dacor., IX, 210). În Trans. de Vest. verb tranzitivjoștări
joștări | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)joștări | joștărire | joștărit | joștărind | singular | plural | ||
joștărind | joștăriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | joștăresc | (să)joștăresc | joștăream | joștării | joștărisem | |
a II-a (tu) | joștărești | (să)joștărești | joștăreai | joștăriși | joștăriseși | ||
a III-a (el, ea) | joștărește | (să)joștăreai | joștărea | joștări | joștărise | ||
plural | I (noi) | joștărim | (să)joștărim | joștăream | joștărirăm | joștăriserăm | |
a II-a (voi) | joștăriți | (să)joștăriți | joștăreați | joștărirăți | joștăriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | joștăresc | (să)joștărească | joștăreau | joștăriră | joștăriseră |