jitnicér m. (d. jitniță). Vechĭ. Boĭer maĭ mare peste hambarele domnuluĭ saŭ ale stăpîniriĭ: marele jitnicer, al doilea jitnicer. V. humelnic. substantiv masculin jitnicer
jitnicér s. m., pl. jitnicéri substantiv masculin jitnicer
JITNICÉR, jilniceri, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Dregător care avea grijă de magaziile cu grâne ale Curții domnești. [Var.: jicnicér, jignicér s. m.] – Jitniță + suf. -ar. substantiv masculin jitnicer
| jitnicer substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jitnicer | jitnicerul |
| plural | jitniceri | jitnicerii | |
| genitiv-dativ | singular | jitnicer | jitnicerului |
| plural | jitniceri | jitnicerilor | |