jir definitie

jir s. m. – Fructul fagului. Sl. žirŭ „hrană” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 159), fiind hrana obișnuită a porcilor; cf. bg., sb. žir „ghindă”, rut. žir „aliment”, rus. žir „grăsime”. – Der. jiriște, s. f. (pădure de fagi); jirovină, s. f. (închiriere de jiriște pentru porci; teren cu ghindă). substantiv neutrujir

jir n. (vsl. žirŭ, pășune, d. žiti, a trăi; bg. žir, slănină, ghindă, sîrb. žir, slănină, pol. žyr, ceh. žir, recoltă de ghindă, ung. szir, grăsime. V. jitar). Fructu faguluĭ (ca constitue un nutreț p. porcĭ). Un joc cu arșicele așezate în cerc. Iron. A fi plecat cu porciĭ la jir, a dormi sforăĭnd. substantiv neutrujir

jir s. n. substantiv neutrujir

jir n. rodul fagului ce servă de nutreț porcilor. [Serb. JIR, ghindă]. substantiv neutrujir

JIR s. n. Fructul fagului, alcătuit dintr-o cupă ruginie ghimpoasă care conține două-trei semințe, folosit ca hrană pentru porci. ◊ Expr. (Pop.) A mâna (sau a duce) porcii la jir = a dormi sforăind (tare). – Din bg., sb. žir. substantiv neutrujir

a duce porcii la jir expr. (pop.) a sforăi în somn. substantiv neutruaduceporciilajir

a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn. substantiv neutruamânaporciilajir