jupóĭ și jupuĭésc, a -í (vest) și jupésc (est) v. tr. (cp. cu germ. schuppen, a răzui solziĭ, și cu ung. zsúpolni, a acoperi cu paĭe. – El jupoaĭe; jupuĭam; jupuisem, jupuind). Iaŭ pelea, despoĭ de pele, saŭ și de scoarță: a jupi o oaĭe, un copac. Fig. Despoĭ, spoliez: a jupi lumea pin birurĭ, pin prețurĭ marĭ. V. refl. Aceste mănușĭ se jupoaĭe, se strică ca cum s’ar lua o pătură din pelea lor. – Vechĭ. A jepuĭ (Cant.), a jipui (Dos.). verbjupoĭ
jipui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)jipui | jipuire | jipuit | jipuind | singular | plural | ||
jipuind | jipuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | jipuiesc | (să)jipuiesc | jipuiam | jipuii | jipuisem | |
a II-a (tu) | jipuiești | (să)jipuiești | jipuiai | jipuiși | jipuiseși | ||
a III-a (el, ea) | jipuiește | (să)jipuiai | jipuia | jipui | jipuise | ||
plural | I (noi) | jipuim | (să)jipuim | jipuiam | jipuirăm | jipuiserăm | |
a II-a (voi) | jipuiți | (să)jipuiți | jipuiați | jipuirăți | jipuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | jipuiesc | (să)jipuiască | jipuiau | jipuiră | jipuiseră |