jintuít n., pl. urĭ. Est. Jintuĭală. adjectiv jintuit
jintuít s. n. adjectiv jintuit
JINTUÍT1 s. n. Jintuire. ♦ (Concr.) Zer gras stors din caș după frământare; jintuială. – V. jintui. adjectiv jintuit
JINTUÍT2, -Ă, jintuiți, -te, adj. (Despre caș) Care este frământat și stors de zer. – V. jintui. adjectiv jintuit
jintuĭálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a jintui. Un fel de smîntînă ca un zer gros acru care rămîne la urdă (Trans. Vicĭu) orĭ de la cașu moale scos din zară. – Se numește și jintă (Vs.), jintuit (est) și janț (vest). V. cocîrță. adjectiv jintuĭală
jintuí (a ~) (a frământa cașul) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jintuiésc, imperf. 3 sg. jintuiá; conj. prez. 3 să jintuiáscă verb tranzitiv jintui
JINTUÍ, jintuiesc, vb. IV. Tranz. A frământa cașul pentru a-1 stoarce de zer. [Prez. ind. și: jíntui] – Cf. jintiță. verb tranzitiv jintui
jintuĭésc v. tr. (d. jintiță). Bat laptele închegat cu jintălău și-l pun la scurs în sac. Pritocesc moarea (Trans. Viciu). verb tranzitiv jintuĭesc
| jintuit adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | jintuit | jintuitul | jintuită | jintuita |
| plural | jintuiți | jintuiții | jintuite | jintuitele | |
| genitiv-dativ | singular | jintuit | jintuitului | jintuite | jintuitei |
| plural | jintuiți | jintuiților | jintuite | jintuitelor | |