jinduíre (dorință) s. f., g.-d. art. jinduírii; pl. jinduíri substantiv feminin jinduire
JINDUÍRE, jinduiri, s. f. Faptul de a jindui; dorință intensă, poftă, jinduială. – V. jindui. substantiv feminin jinduire
jinduí (a ~) (a râvni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jinduiésc, imperf. 3 sg. jinduiá; conj. prez. 3 să jinduiáscă verb tranzitiv jindui
jinduì v. 1. a-i duce jindul, a pofti la ceva; 2. a (se) lipsi de toate. [Slav. JẼDATI, a-i fi sete, foame, a pofti]. verb tranzitiv jinduì
JINDUÍ, jinduiesc, vb. IV. 1. Tranz și intranz. A dori ceva în mod intens; a râvni, a pofti. 2. Refl. (înv.) A regreta. – Din sl. žendati. verb tranzitiv jindui
jinduĭésc v. tr. (d. jind). Doresc mult, poftesc mult (o mîncare, o haĭnă). verb tranzitiv jinduĭesc
| jinduire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jinduire | jinduirea |
| plural | jinduiri | jinduirile | |
| genitiv-dativ | singular | jinduiri | jinduirii |
| plural | jinduiri | jinduirilor | |