jencuĭésc v. tr. (cp. cu ung. zsengeni, a răsări). Dos. Răsădesc. verb tranzitivjencuĭesc
jencuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | jencuire | jencuirea |
plural | jencuiri | jencuirile | |
genitiv-dativ | singular | jencuiri | jencuirii |
plural | jencuiri | jencuirilor |