jenă definitie

JÉNĂ s.f. 1. Sfială produsă de o situație penibilă. 2. Constrângere supărătoare; situație neplăcută, penibilă. ◊ Jenă financiară = lipsă de bani; criză financiară ușoară. 3. Senzație supărătoare. [< fr. gêne]. substantiv femininjenă

jénă (jéne), s. f. – Neplăcere, sîcîială. Fr. gêne. – Der. jena, vb. (a deranja, a importuna), din fr. gêner; jenant, adj. (neplăcut), din fr. gênant. substantiv femininjenă

* jénă f., pl. e (fr. gêne, din geine, vfr. gehine, d. vfr. gehir, a mărturisĭ în torturĭ, d. vgr. de sus jehan, a declara. Gehine a fost de timpuriŭ confundat cu gehenne, gheena). Situațiune penibilă saŭ incomodă (de ex. cînd te strînge gheata saŭ țĭ-e cald). Fig. Sfiĭală, încurcătură: prezența mea acolo constituĭa o jenă pentru eĭ. Strîmtoare, lipsă de banĭ. Fără jenă, fără sfiĭală. substantiv femininjenă

!jénă s. f., g.-d. art. jénei; pl. jéne substantiv femininjenă

jenă f. 1. constrângere supărătoare, situațiune penibilă: a simți o jenă în fața cuiva; 2. lipsă de bani (= fr. gêne). substantiv femininjenă

JÉNĂ, jene s. f. 1. Sentiment de sfială de care este cuprins cineva când se află într-o situație penibilă; stinghereală. ♦ Situație grea, neplăcută; încurcătură, strâmtoare. ◊ Jenă financiară = lipsă de bani. 2. Senzație supărătoare, durere organică ușoară; sâcâială. – Din fr. gêne. substantiv femininjenă

a avea o jenă expr. (iron.) a invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini substantiv femininaaveaojenă

jenă financiară expr. lipsă de bani. substantiv femininjenăfinanciară