jelít s. n. adjectivjelit
JELÍT2, -Ă, jeliți, -te, adj. Deplâns, compătimit; întristat, trist. – V. jeli. adjectivjelit
jelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jelésc, imperf. 3 sg. jeleá; conj. prez. 3 să jeleáscă verb tranzitivjeli
jelì v. 1. a plânge pe un mort; 2. a plânge cu gemete și strigăte. [Slav. JELATI]. verb tranzitivjelì
JELÍ, jelesc, vb. IV. 1. Refl. A se plânge, a se văita; a se tângui, a se căina, a se jelui (1). 2. Tranz. și intranz. A boci un mort. 3. Tranz. A deplânge, a compătimi; a regreta, a jelui. – Din sl. žaliti. verb tranzitivjeli
jălésc (est) și jelesc (vest), v. intr. (jălesc vine d. vsl. rut. žaliti, a jăli, a simți jale saŭ e format din jelesc, ĭar jelesc vine d. vsl. želati [želati și želĕti], a dori, a jăli. Din aceĭașĭ răd. sînt: vsl. žali, jale, și želia, jele, žaliti se, a se judeca, a avea proces, žalovati, a jăli, și želániĭe, jelanie). Simt jale, simt mare întristare. V. tr. Plîng cu multă jale un mort. V. refl. Mă lamentez, mă tînguĭesc, plîng: mă jeleam de moartea luĭ, mă jeleam c’a murit. verb tranzitivjălesc
jelésc V. jălesc. verb tranzitivjelesc
jelit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | jelit | jelitul | jelită | jelita |
plural | jeliți | jeliții | jelite | jelitele | |
genitiv-dativ | singular | jelit | jelitului | jelite | jelitei |
plural | jeliți | jeliților | jelite | jelitelor |