jelíre s. f., g.-d. art. jelírii substantiv feminin jelire
JELÍRE s. f. Acțiunea de a (se) jeli; plângere, tânguire. – V. jeli. substantiv feminin jelire
jelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jelésc, imperf. 3 sg. jeleá; conj. prez. 3 să jeleáscă verb tranzitiv jeli
jelì v. 1. a plânge pe un mort; 2. a plânge cu gemete și strigăte. [Slav. JELATI]. verb tranzitiv jelì
JELÍ, jelesc, vb. IV. 1. Refl. A se plânge, a se văita; a se tângui, a se căina, a se jelui (1). 2. Tranz. și intranz. A boci un mort. 3. Tranz. A deplânge, a compătimi; a regreta, a jelui. – Din sl. žaliti. verb tranzitiv jeli
jălésc (est) și jelesc (vest), v. intr. (jălesc vine d. vsl. rut. žaliti, a jăli, a simți jale saŭ e format din jelesc, ĭar jelesc vine d. vsl. želati [želati și želĕti], a dori, a jăli. Din aceĭașĭ răd. sînt: vsl. žali, jale, și želia, jele, žaliti se, a se judeca, a avea proces, žalovati, a jăli, și želániĭe, jelanie). Simt jale, simt mare întristare. V. tr. Plîng cu multă jale un mort. V. refl. Mă lamentez, mă tînguĭesc, plîng: mă jeleam de moartea luĭ, mă jeleam c’a murit. verb tranzitiv jălesc
jelésc V. jălesc. verb tranzitiv jelesc
| jelire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jelire | jelirea |
| plural | jeliri | jelirile | |
| genitiv-dativ | singular | jeliri | jelirii |
| plural | jeliri | jelirilor | |