JEJÚN s.n. Partea intestinului care unește duodenul cu intestinul gros. [< fr. jéjunum, cf. lat. ieiunum]. substantiv neutru jejun
* jejun n., pl. urĭ (lat. jejúnum [intestinum], d. jejunus, ca n’a mîncat. V. dejun și ajun). Anat. Al doilea intestin supțire, care e după duoden și care, de ordinar, conține puține materiĭ comparativ cu celelalte. – Și jejúnum, fără pl. substantiv neutru jejun
jejún s. n., pl. jejúnuri substantiv neutru jejun
JEJÚN, jejunuri, s. n. Parte a intestinului subțire cuprinsă între duoden și ileon. – Din fr. jéjunum, lat. jejunum. substantiv neutru jejun
| jejun substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jejun | jejunul |
| plural | jejunuri | jejunurile | |
| genitiv-dativ | singular | jejun | jejunului |
| plural | jejunuri | jejunurilor | |