jefuire definitie
jefuíre s. f., g.-d. art. jefuírii; pl. jefuíri substantiv femininjefuire
JEFUÍRE, jefuiri, s. f. Acțiunea de a jefui și rezultatul ei; jaf, pradă, jecmăneală. [Var.: (înv.) jecuíre s. f.] – V. jefui. substantiv femininjefuire
jefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiésc, imperf. 3 sg. jefuiá; conj. prez. 3 să jefuiáscă verb tranzitivjefui
jăfuì v. 1. a pune mâna cu violență pe avutul unui oraș, al unei case; 2. a comite exacțiuni, sustrageri frauduloase; 3. a fura dela un autor ideile, frazele sale. [Și jefuì: cf. rut. JEHUVATI, a prăda]. verb tranzitivjăfuì
jefuì v. V. jăfuì. verb tranzitivjefuì
JEFUÍ, jefuiesc vb. IV. Tranz. 1. A fura bani sau obiecte în cantități mari (făcând uz de violență); a săvârși un jaf (1), a prăda. 2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forță sau prin înșelăciune; a jecmăni. [Var.: (înv.) jecuí vb. IV] – Jaf + suf.-ui. verb tranzitivjefui
jăfuĭésc v. tr. (d. jaf). Jăcuĭesc, despoĭ, prad grozav: a jăfuĭ un om, o casă, un oraș, o țară, (fig.) un autor de ideĭle luĭ. – Și jef- (vest). verb tranzitivjăfuĭesc
jefuiésc V. jăfuĭesc. verb tranzitivjefuiesc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluijefuire
| jefuire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jefuire | jefuirea |
| plural | jefuiri | jefuirile | |
| genitiv-dativ | singular | jefuiri | jefuirii |
| plural | jefuiri | jefuirilor | |