jefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiésc, imperf. 3 sg. jefuiá; conj. prez. 3 să jefuiáscă verb tranzitivjefui
jăfuì v. 1. a pune mâna cu violență pe avutul unui oraș, al unei case; 2. a comite exacțiuni, sustrageri frauduloase; 3. a fura dela un autor ideile, frazele sale. [Și jefuì: cf. rut. JEHUVATI, a prăda]. verb tranzitivjăfuì
jefuì v. V. jăfuì. verb tranzitivjefuì
JEFUÍ, jefuiesc vb. IV. Tranz. 1. A fura bani sau obiecte în cantități mari (făcând uz de violență); a săvârși un jaf (1), a prăda. 2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forță sau prin înșelăciune; a jecmăni. [Var.: (înv.) jecuí vb. IV] – Jaf + suf.-ui. verb tranzitivjefui
jăfuĭésc v. tr. (d. jaf). Jăcuĭesc, despoĭ, prad grozav: a jăfuĭ un om, o casă, un oraș, o țară, (fig.) un autor de ideĭle luĭ. – Și jef- (vest). verb tranzitivjăfuĭesc
jefuiésc V. jăfuĭesc. verb tranzitivjefuiesc
jefui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)jefui | jefuire | jefuit | jefuind | singular | plural | ||
jefuind | jefuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | jefuiesc | (să)jefuiesc | jefuiam | jefuii | jefuisem | |
a II-a (tu) | jefuiești | (să)jefuiești | jefuiai | jefuiși | jefuiseși | ||
a III-a (el, ea) | jefuiește | (să)jefuiai | jefuia | jefui | jefuise | ||
plural | I (noi) | jefuim | (să)jefuim | jefuiam | jefuirăm | jefuiserăm | |
a II-a (voi) | jefuiți | (să)jefuiți | jefuiați | jefuirăți | jefuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | jefuiesc | (să)jefuiască | jefuiau | jefuiră | jefuiseră |