JECUÍ vb. IV v. jefui. verb tranzitivjecui
jăcuĭésc v. tr. (d. jac; ung. zsákolni, pun în sac, jăfuĭesc. V. jac, jacă). Vechĭ. Est. Jăfuĭesc. – Și jec- (vest). verb tranzitivjăcuĭesc
jecuĭésc V. jăcuĭesc. verb tranzitivjecuĭesc
jecuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | jecuit | jecuitul | jecuită | jecuita |
plural | jecuiți | jecuiții | jecuite | jecuitele | |
genitiv-dativ | singular | jecuit | jecuitului | jecuite | jecuitei |
plural | jecuiți | jecuiților | jecuite | jecuitelor |