JECUÍRE s. f. v. jefuire. substantiv feminin jecuire
JECUÍ vb. IV v. jefui. verb tranzitiv jecui
jăcuĭésc v. tr. (d. jac; ung. zsákolni, pun în sac, jăfuĭesc. V. jac, jacă). Vechĭ. Est. Jăfuĭesc. – Și jec- (vest). verb tranzitiv jăcuĭesc
jecuĭésc V. jăcuĭesc. verb tranzitiv jecuĭesc
| jecuire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jecuire | jecuirea |
| plural | jecuiri | jecuirile | |
| genitiv-dativ | singular | jecuiri | jecuirii |
| plural | jecuiri | jecuirilor | |