JECUÍ vb. IV v. jefui. verb tranzitiv jecui
jăcuĭésc v. tr. (d. jac; ung. zsákolni, pun în sac, jăfuĭesc. V. jac, jacă). Vechĭ. Est. Jăfuĭesc. – Și jec- (vest). verb tranzitiv jăcuĭesc
jecuĭésc V. jăcuĭesc. verb tranzitiv jecuĭesc
| jecui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) jecui | jecuire | jecuit | jecuind | singular | plural | ||
| jecuind | jecuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | jecuiesc | (să) jecuiesc | jecuiam | jecuii | jecuisem | |
| a II-a (tu) | jecuiești | (să) jecuiești | jecuiai | jecuiși | jecuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | jecuiește | (să) jecuiai | jecuia | jecui | jecuise | ||
| plural | I (noi) | jecuim | (să) jecuim | jecuiam | jecuirăm | jecuiserăm | |
| a II-a (voi) | jecuiți | (să) jecuiți | jecuiați | jecuirăți | jecuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | jecuiesc | (să) jecuiască | jecuiau | jecuiră | jecuiseră | ||