jecmăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jecmănésc, imperf. 3 sg. jecmăneá; conj. prez. 3 să jecmăneáscă verb tranzitiv jecmăni
JECMĂNÍ, jecmănesc, vb. IV. Tranz. A jefui (2). [Var.: jăcmăní vb. IV] – Din jăcman (înv. și reg. „jaf mare” < magh.). verb tranzitiv jecmăni
| jecmănit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | jecmănit | jecmănitul | jecmănită | jecmănita |
| plural | jecmăniți | jecmăniții | jecmănite | jecmănitele | |
| genitiv-dativ | singular | jecmănit | jecmănitului | jecmănite | jecmănitei |
| plural | jecmăniți | jecmăniților | jecmănite | jecmănitelor | |