JARÉT s.m. Parte a picioarelor dinapoi ale unui patruped, situată între gambă și fluier; garet. [Pl. -ți. / < fr. jarret]. substantiv masculin jaret
!jarét s. n., pl. jaréte substantiv neutru jaret
JARÉT, jarete, s. n. Articulație a membrului posterior la animalele patrupede, situată între gambă și fluier. – Din fr. jarret. substantiv neutru jaret
| jaret substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jaret | jaretul |
| plural | jarete | jaretele | |
| genitiv-dativ | singular | jaret | jaretului |
| plural | jarete | jaretelor | |
| jaret substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | jaret | jaretul |
| plural | jarete | jaretele | |
| genitiv-dativ | singular | jaret | jaretului |
| plural | jarete | jaretelor | |