jápca (cu ~) loc. adv. invariabil japca
hápca f., pl. e și hăpcĭ (bg. hápka, îmbucătură, gălătuc, înghițitură; rus. ohápka, cantitatea pe care o apucĭ dintr´o dată. V. hap 3). Undiță legată de o sfoară maĭ groasă legată și aceasta de una maĭ supțire [!] și care se aruncă în apă, apoĭ se scoate răpede [!] cu vre-un pește prins din orĭ-ce parte a corpuluĭ. Cu hapca, cu sila, răpind, jăfuind [!]: a lua cu hapca. – Și hapșa și cu japca (Bz.). invariabil hapca
jápca (cu) loc. adv. (din hapca supt infl. luĭ jap). V. hapca. invariabil japca
jápcă (jépci), s. f. – Extorsiune, spoliere, jefuire. Bg. – žapka (DAR). – Der. jepcan (var. jăpcan), s. m. (care spoliază); jepcăneală, s. f. (furt, hoție); jepcănitor, s. m. (hoț). Este posibil ca acest cuvînt să depindă de grupul expresiv jerpan, jerpeli. substantiv feminin japcă
japcă, jăpci s. f. (intl.) tâlhărie substantiv feminin japcă
jápcă f., pl. e și jăpcĭ (V. japșă). Munt. est. Rar. Japină. substantiv feminin japcă
japcă f. violență: a lua cu japca. [Cf. jap]. substantiv feminin japcă
JÁPCĂ s. f. (În expr.) A lua cu japca = a lua cu forța și pe nedrept. – Din bg. žabka „laț, cursă”. substantiv feminin japcă
| japcă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | japcă | japca |
| plural | jepci | jepcile | |
| genitiv-dativ | singular | jepci | jepcii |
| plural | jepci | jepcilor | |