IZOCRONÍSM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme]. substantiv neutruizocronism
*isocronízm n. (d. isocron). Fiz. Calitatea de a fi isocron: isocronizmu oscilațiunilor péndululuĭ. – Și izo- (după fr.). substantiv neutruisocronizm
izocronísm (-zo-cro-) s. n. substantiv neutruizocronism
izocronism substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | izocronism | izocronismul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | izocronism | izocronismului |
plural | — | — |