izocron definitie

*izobár, izochimén, izocrón, V. iso-. adjectivizobar

IZOCRÓN, -Ă adj. (Despre fenomene) Care se repetă la intervale de timp egale, care are o durată egală cu un altul. // s.f. izocronă – linie care unește punctele egal depărtate în timp de un punct dat. [Var. isocron, -ă adj., s.f. / cf. fr. isochrone, gr. isos – egal, chronos – timp]. adjectivizocron

*isocrón, -ă adj. (vgr. isóhronos d. isos, egal, și hrónos, timp. V. sin-cron). Fiz. Care se face în timpurĭ egale: oscilațiunile isocrone ale péndululuĭ. – Și isocrónic (după cronic), care se întrebuințează și ca adv: a oscila isocronic. – Și izo- (după fr.). adjectivisocron

izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne adjectivizocron

IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. adjectivizocron