reduceri si promotii 2018
Definitie izbucnire - ce inseamna izbucnire - Dex Online

izbucnire definitie

izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri substantiv feminin izbucnire

IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. substantiv feminin izbucnire

IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Faptul de a izbucni și rezultatul lui; dezlănțuire. Se auzeau în sat din vreme în vreme izbucniri de glasuri. SADOVEANU, O. VII 123. Izbucnirea mea era nelalocul ei, vulgară, fără temei. CAMIL PETRESCU, U. N. 15. Tăceri bosumflate, izbucniri violente, cuvinte înverșunate care se încrucișau ca săbiile ascuțite. BART, E. 227. ♦ Explozie. Sunetul clopotelor, izbucnirile tunurilor făceau toate la un loc un vuiet încurcat. ODOBESCU, S. I 111. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Fig. Fiecare vers e o izbucnire de lumină. GHEREA, ST. CR. II 48. substantiv feminin izbucnire

izbucnì v. 1. a ieși cu violență, a face exploziune; 2. a se manifesta într’un mod brusc. [Bulg. IZBUHNA]. verb izbucnì

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a lua naștere pe neaștep­tate; a se arăta deodată. La stânga mea, un fulger izbucni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Focul au izbucnit întîi din cămara căpitanului. DRĂGHICI, R. 22. ◊ (Poetic) Primă­vara a izbucnit în noaptea prea lungă cît el dormea. C. PETRESCU, C. V. 213. ♦ Fig. A ieși deodată la iveală; a țîșni. Peste cîmpiile reavăne... izbucnise frunza ca o biruință a firii fără de moarte. CAMILAR, TEM. 81. Izbucni soarele în răsărit cătră Bistrița. SADOVEANU, B. 106. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. 2. (Despre zgomote, sunete, vorbă, cînt etc.) A se face auzit dintr-o dată, a se porni deodată și cu zgomot. La han, în dos, izbucni bătaie de aripi și cîntec de cucoș. SADOVEANU, O. VII 32. Munca era pe sfîrșite, cînd un țipăt izbucni, urmat de-o învălmășeală repede. DUNĂREANU, CH. 50. ♦ (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. « în ») A începe (o acțiune) brusc și violent, a se pomi cu putere. Soția lui Ion izbucni și ea în țipete, care se înecau repede în ceață, fără ecou. DUMITRIU, N. 154. În sală, femei izbucniseră în plîns; în timp ce bărbații, cu frunțile pline de sudoare, își fereau ochii unul de altul. CAMILAR, TEM. 79. Fata izbucni într-un plîns nervos. BART, E. 336. ◊ Tranz. (Rar) Mehterhaneaua izbucnindu-și iarăși tunetele... logofătul Miron putu... să observe în voie pe domn. SADOVEANU, Z. C. 138. – Variantă: zbucní (CAMILAR, N. I 169, ALECSANDRI, P. A. 41) vb. IV. verb izbucni

izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb.1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti.Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă). verb izbucni

izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă verb izbucni

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. verb izbucni

izbucnésc v. intr. (vsl. *izbuknonti, bg. izbuknuvam, sîrb. buknuti, a izbucni, a se aprinde repede. V. bufnesc). Explodez. Fig.manifest cu violență. – În est și zbucnesc. verb izbucnesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului izbucnire

izbucnire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular izbucnire izbucnirea
plural izbucniri izbucnirile
genitiv-dativ singular izbucniri izbucnirii
plural izbucniri izbucnirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z