izbucni definitie

credit rapid online ifn

izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb.1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti.Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă). verbizbucni

izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă verbizbucni

credit rapid online ifn

izbucnì v. 1. a ieși cu violență, a face exploziune; 2. a se manifesta într’un mod brusc. [Bulg. IZBUHNA]. verbizbucnì

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a lua naștere pe neaștep­tate; a se arăta deodată. La stânga mea, un fulger izbucni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Focul au izbucnit întîi din cămara căpitanului. DRĂGHICI, R. 22. ◊ (Poetic) Primă­vara a izbucnit în noaptea prea lungă cît el dormea. C. PETRESCU, C. V. 213. ♦ Fig. A ieși deodată la iveală; a țîșni. Peste cîmpiile reavăne... izbucnise frunza ca o biruință a firii fără de moarte. CAMILAR, TEM. 81. Izbucni soarele în răsărit cătră Bistrița. SADOVEANU, B. 106. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. 2. (Despre zgomote, sunete, vorbă, cînt etc.) A se face auzit dintr-o dată, a se porni deodată și cu zgomot. La han, în dos, izbucni bătaie de aripi și cîntec de cucoș. SADOVEANU, O. VII 32. Munca era pe sfîrșite, cînd un țipăt izbucni, urmat de-o învălmășeală repede. DUNĂREANU, CH. 50. ♦ (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. « în ») A începe (o acțiune) brusc și violent, a se pomi cu putere. Soția lui Ion izbucni și ea în țipete, care se înecau repede în ceață, fără ecou. DUMITRIU, N. 154. În sală, femei izbucniseră în plîns; în timp ce bărbații, cu frunțile pline de sudoare, își fereau ochii unul de altul. CAMILAR, TEM. 79. Fata izbucni într-un plîns nervos. BART, E. 336. ◊ Tranz. (Rar) Mehterhaneaua izbucnindu-și iarăși tunetele... logofătul Miron putu... să observe în voie pe domn. SADOVEANU, Z. C. 138. – Variantă: zbucní (CAMILAR, N. I 169, ALECSANDRI, P. A. 41) vb. IV. verbizbucni

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. verbizbucni

izbucnésc v. intr. (vsl. *izbuknonti, bg. izbuknuvam, sîrb. buknuti, a izbucni, a se aprinde repede. V. bufnesc). Explodez. Fig.manifest cu violență. – În est și zbucnesc. verbizbucnesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiizbucni

izbucni  verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)izbucni izbucnire izbucnit izbucnind singular plural
izbucnind izbucniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) izbucnesc (să)izbucnesc izbucneam izbucnii izbucnisem
a II-a (tu) izbucnești (să)izbucnești izbucneai izbucniși izbucniseși
a III-a (el, ea) izbucnește (să)izbucneai izbucnea izbucni izbucnise
plural I (noi) izbucnim (să)izbucnim izbucneam izbucnirăm izbucniserăm
a II-a (voi) izbucniți (să)izbucniți izbucneați izbucnirăți izbucniserăți
a III-a (ei, ele) izbucnesc (să)izbucnească izbucneau izbucni izbucniseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z