izbitură definitie

izbitúră f., pl. ĭ. Rezultatu izbiriĭ, lovitură: corabia a primit o izbitură în coastă. substantiv feminin izbitură

izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri substantiv feminin izbitură

izbitură f. efectul izbirii: lovitură puternică. substantiv feminin izbitură

IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. substantiv feminin izbitură

IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică, izbire. Izbitura barosurilor pe nicovale. CAMILAR, N. II 104. Înaintea mea se deschidea podul negru, scîrțîind jalnic din încheieturi subt izbiturile viforului. SADOVEANU, O. I 350. Pămîntul din ograda Gherghinei icnea sub izbiturile călcîilor. BUJOR, S. 101. ♦ Locul, urma, semnul unei lovituri; contuzie. substantiv feminin izbitură