izbândă definitie

izbî́ndă f., pl. și (vechĭ) de (d. izbîndesc. V. do-bîndă). Victorie. Vechĭ. Răzbunare. Succes. substantiv feminin izbîndă

izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi substantiv feminin izbândă

izbândă f. 1. succes; 2. răzbunare. [Tras din izbândi]. substantiv feminin izbândă

IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). substantiv feminin izbândă

IZBÎ́NDĂ, izbînzi, s. f. 1. Victorie, biruință. Ochii tuturora se îndreptau curioși spre cei doi luptători, măsurîndu-le, după înfățișare, sorții de izbîndă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 36. Ah, pot să mor de-acum, am zis, A noastră e izbînda. ALECSANDRI, P. A. 209. 2. Reușită, succes, ispravă bună. Ochii i se aprinseră într-o lucire de izbîndă. REBREANU, I. 52. Gheorghe se afla în culmea fericirii: izbînda lui îi întrecuse toate așteptările. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Să ne vie cu izbîndă Ăst an, cu mare dobîndă. TEODORESCU, P. P. 139. – Pl. și: izbînde (ISPIRESCU, L. 156). substantiv feminin izbîndă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului izbândă

izbândă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular izbândă izbânda
plural izbânzi izbânzile
genitiv-dativ singular izbânzi izbânzii
plural izbânzi izbânzilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z