ivit definitie

iví (ivésc, ivít), vb. – 1. (Înv.) A arăta, a demonstra. – 2. (Refl.) A se arăta, a apărea, a ieși la iveală. – Megl. iavés. Sl. javiti (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 152; Tiktin; DAR), cf. aieve. – Der. iveală, s. f. (apariție; prezență). verb ivi

!iví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ivéște, imperf. 3 sg. se iveá; conj. prez. 3 să se iveáscă verb ivi

ivì v. 1. a ieși la lumină, a apare; 2. a scoate la iveală, a arăta: fetele tinere ivesc fețele rumene EM. [Slav. ĬAVITI, a arăta]. verb ivì

IVÍ, ivesc, vb. IV. Refl. A se arăta, a apărea (dintr-odată, pe neașteptate), a ieși la iveală, a se descoperi. – Din sl. javiti. verb ivi

IVÍ, ivesc, vb. IV. Refl. A se arăta (pe neaștep­tate sau ieșind dintr-un loc ascuns), a apărea (dintr-o dată sau întîia oară), a ieși în văzul tuturor. Stoluri de rațe se iveau în văzduh, ca niște ciocane de lemn aruncate-n sus. ARGHEZI, P. T. 160. E duminică. Din vale Se ivesc răzleți flăcăi. COȘBUC, P. I 263. Începea a se ivi soarele dintre nori. CREANGĂ, A. 34. Cînd prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea pe după gît. EMINESCU, O. I 55. ♦ Tranz. (Învechit) A arăta. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii. EMINESCU, N. 51. verb ivi

ivésc (mă) v. refl. (vsl. ĭaviti, a arăta. V. privesc, aĭevea). Mă arăt, apar, încep a mă vedea: luna se ivi dintre brazĭ. – Maĭ vechĭ și a se ĭuvi. verb ivesc