IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A năvăli. – Din iuruș. verbiuruși
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210. verbiuruși
ĭurușésc v. intr. (d. ĭuruș; sîrb. ĭurišati, ngr. gĭurustizo). Rar. Năvălesc. verbĭurușesc
iuruși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)iuruși | iurușire | iurușit | iurușind | singular | plural | ||
iurușind | iurușiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | iurușesc | (să)iurușesc | iurușeam | iurușii | iurușisem | |
a II-a (tu) | iurușești | (să)iurușești | iurușeai | iurușiși | iurușiseși | ||
a III-a (el, ea) | iurușește | (să)iurușeai | iurușea | iuruși | iurușise | ||
plural | I (noi) | iurușim | (să)iurușim | iurușeam | iurușirăm | iurușiserăm | |
a II-a (voi) | iurușiți | (să)iurușiți | iurușeați | iurușirăți | iurușiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | iurușesc | (să)iurușească | iurușeau | iurușiră | iurușiseră |