iudeu definitie

iudéu (iudéi), s. m. – Evreu. Gr. ’Iουδαῖος, în parte prin intermediul sl. Ijudej. Sec. XVI. – Der. iudeesc, adj. (iudaic); iudeian, adj. (înv., evreu). substantiv masculiniudeu

ĭudéŭ m. (vsl. Iĭudéĭ, ngr. ĭudéos, vgr. Iudaîos, lat. Iudaeus). L. V. Jidan. – Fem. ĭudeĭancă, pl. ĭence. substantiv masculinĭudeŭ

iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii substantiv masculiniudeu

iudeu a. ce ține de Iudea. ║ m. locuitor în Iudea. substantiv masculiniudeu

Iudei m. pl. nume dat vechilor Evrei, locuitori din Iudea. substantiv masculiniudei

IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. substantiv masculiniudeu

Philon (Iudeu) m. învățat din Alexandria, care căută să combine judaismul cu filozofia greacă (20-50 d. Cr.). substantiv masculinphilon