reduceri black friday 2017
Definitie iubire - ce inseamna iubire - Dex Online

iubire definitie

IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. substantiv feminin iubire

IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. substantiv feminin iubire

ĭubíre f. Acțiunea de a ĭubi, amor, dragoste. Ĭubire de țară, patriotizm [!]. substantiv feminin ĭubire

iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri substantiv feminin iubire

iubire f. amor. substantiv feminin iubire

IUBÍRE, iubiri, s. f. 1. Faptul de a iubi; senti­ment de natură erotică pentru o persoană de sex opus; dragoste (2), amor. În sărbătorile acelea ale primăverii se dezvălui, o dată cu florile livezilor, și începutul iubirii lor. SADOVEANU, O. IV 59. Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. Mîndra-naltă și subțire E făcută spre iubire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ (Poetic) Iubirea mea nebună De-abia trezită-n zori, Adună Mă­nunchiuri mari de flori. TOPÎRCEANU, S. A. 50. Ești iubirea mea de-ntîi Și visul meu din urmă. EMINESCU, O. I 179. 2. Sentiment puternic de simpatie și de afecțiune pentru cineva; dragoste (1). Era ceva din duioșia și delicateța unei mame în iubirea pe care o avea Priboianu pentru Dan. VLAHUȚĂ, O. A. III 29. Îi mulțumi și, scoțînd din sîn... un mănunchi de flori bine mirosi­toare, i-l dete ca semn de iubire fiască. ISPIRESCU, L. 39. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se înfiorează de-a ta spaimă, Baiazid ! EMINESCU, O. I 147. substantiv feminin iubire

viteza iubirii expr. (tox.) amfetamină. substantiv feminin vitezaiubirii

iubì v. 1. a avea inclinațiune pentru cineva; 2. a simți plăcere, a avea gust pentru ceva. [Slav. LĬUBITI]. verb tranzitiv iubì

iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s. f. (dragoste); iubit, s. n. (dragoste); iubit, s. m. (persoană iubită, drăguț, amant); iubită, s. f. (amantă, ibovnică, drăguță); iubitor, adj. (care iubește); iubeț, adj. (pasionat); iubăreț, adj. (pasionat); (l)iuboste, s. f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s. f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s. n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s. m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s. f. (amantă, concubină, țiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti. verb tranzitiv iubi

iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă verb tranzitiv iubi

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. verb tranzitiv iubi

IUBÍ, iubesc, vb. IV. Tranz. 1. A simți dragoste pentru o persoană de sex opus, a fi îndrăgostit de cineva; a avea relații de dragoste cu cineva. Oh, tu știi de bună seamă Că din suflet îl iubesc, Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă. COȘBUC, P. II 211. Te iubeam cu ochi păgîni. EMINESCU, O. I 192. Mult, ah ! mult în viață eu te-am iubit pe tine. ALECSANDRI, P. A. 63. ◊ Absol. Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam, dormeam; Dar acum, de cînd iubesc, Nu pot să mă odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. ◊ Refl. reciproc. S-au dat a se iubi încă mai cu duioșie. SBIERA, P. 239. Hai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim, Și la ochi și la sprîncene, Ca doi porumbași la pene. jARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 2. A nutri un sentiment puternic de afecțiune (uneori și de admirație) pentru cineva; a ține foarte mult la cineva sau la ceva, a îndrăgi. A-și iubi patria.Nu ți-ai iubit poporul, maiestate ! Sau nu l-ai înțeles – și e tot una. VLAHUȚĂ, O. A. 38. În tine iubesc lumea, prezent și viitor. ALECSANDRI, T. II 106. Obștea ne-a trimis... să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește. NEGRUZZI, S. I 139. 3. (Învechit; urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A-i plăcea să... Judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față. CREANGĂ, A. 150. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, băbacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. În copilărie iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirii. ALEXANDRESCU, M. 10. verb tranzitiv iubi

ĭubésc v. tr. (vechĭ lĭubesc, ca în Ps. S. 118, 140, d. vsl. lĭubiti, rudă cu lat. libére, a-țĭ plăcea să, și germ. lieben, a ĭubi. V. libov, ibovnic). Simt afecțiune, amiciție, gust, inclinațiune [!] pentru cineva saŭ ceva, mĭ-e drag, îmĭ place: Romeo o ĭubea pe Julieta, părințiĭ ĭubesc copiiĭ, soldatu ĭubește patria, învățațiĭ ĭubesc știința. – Fam. e maĭ uzitat mĭ-e drag și îmĭ place. verb tranzitiv ĭubesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului iubire

iubire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular iubire iubirea
plural iubiri iubirile
genitiv-dativ singular iubiri iubirii
plural iubiri iubirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z