istovit definitie

istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă verb tranzitivistovi

istovì v. 1. a seca: plânse până i se istovi lacrimile POP.; 2. a seca de puteri; 3. a se sfârși, a muri: până ce se va istovi în închisoare ISP. [V. istov]. verb tranzitivistovì

ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. verb tranzitivistovi

ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. A se slei de puteri (din cauza bolii sau a muncii); a se epuiza, a se extenua. Se istovise de tot, nu mai era în stare să se miște, nu-și putea înturna nici capul. MIRONESCU, S. A. 36. Se uita... cum i se istovește sub ochi odorul. VLAHUȚĂ, O. A. 130. ◊ Tranz. Trebuia un om nou care să nu fie obosit de toate cîte vă istoviseră pe voi. DEMETRIUS, C. 37. Îi istoveau bolile, îi ticăloșea neștiința. SADOVEANU, O. II 462. 2. Tranz. A sfîrși, a termina, a isprăvi; a epuiza. Să-i cerem [de mîncare] răspunse liniștit beizade, și ne va da poate, dacă cei care au căzut înaintea noastră n-au istovit totul. SADOVEANU, Z. C.192. ◊ Refl. Ca într-o groapă fără fund se istoveau averile, fără s-o poată umplea. VLAHUȚĂ, O. A. 214. ♦ (Rar) A pune capăt zilelor cuiva; a omorî, a ucide. Abia istovise Ercule pe balaur și numai iacătă că se pomeni cu unchiul fetelor că vine și-i spune cele ce s-au întîmplat. ISPIRESCU, U. 64. verb tranzitivistovi

istovésc v. tr. (d. istov). Sec, sfîrșesc. Extenuez, ucid. V. refl. Mă sec, mă sfîrșesc: lacrămile [!], puterile s´aŭ istovit. Mă extenuez, mă sfîrșesc, mor: s´a istovit muncind. verb tranzitivistovesc