ispas definitie

ISPÁS², ispasuri, s. n. (Înv.) Ispașă. – Pol. ispasz. substantiv neutruispas

ISPÁS¹ s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; înălțarea-domnului. – Slav (v. sl. sŭpasŭ „mântuitor”). substantiv neutruispas

ispás n., pl. urĭ (vsl. *is-pasŭ, d. is-pasti [-pašon] și ispasati, a paște tot, a te sătura, și [*fig.] a termina, a expia; pol. ispas, ispasz, spas, pagubă cauzată de vite. V. po-pas, pașă 2, spăsesc). Sărbătoarea înălțăriĭ luĭ Hristos. Vechĭ. Despăgubire, ispașă. substantiv neutruispas

ispas n. sărbătoare numită și Înălțarea Domnului (cade la 40 de zile după Paști): ispasul e ziua călușarilor. [Slav. SŬPASŬ, Mântuitorul]. substantiv neutruispas

ispas n. V. ispașă: judeca, ispas făcând PANN. substantiv neutruispas

ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. substantiv neutruispas

Ispás, s.n. – (pop.) 1. Sărbătoare precreștină de pomenire a morților (a moșilor și strămoșilor), marcată prin ospăț funerar și danii. La mijlocul lunii iunie sunt pomeniți moșii de Ispas, care urcă la cer. În Maramureș, moșii se pomeneau în cimitir, unde se ofereau colaci copiilor. Riturile acestui cult se regăsesc în Rosalia romanilor și Florilia daco-românilor. 2. Sărbătoare religioasă creștină suprapusă peste vechiul cult de pomenire a morților. Înălțarea Domnului. Simbolul iertării păcatelor și a mântuirii prin moartea lui Isus. Se sărbătorește la 40 de zile după Paști. „Când a si pe la Ispas / Noi ți-om da urdă și caș” (Memoria 2001: p.3). De Ispas, „fetele caută să aducă mătrăgună pe joc, pe lucru, pe măritat, dar și pe ură” (Memoria 2004-bis: 1186). 3. Paștile Cailor, tradiție de sorginte creștină legată de Ispas. Ziua în care pot fi sloboziți caii să pască unde vor, să se sature odată pe an, cum le-a hărăzit Maica Domnului, în noaptea în care s-a născut Isus: „Si-aț, voi cai, blăstămați, / Șohănit să n-aveț saț / Numa' vara la Ispas, / Ș-atuncea numai un ceas” (Papahagi 1925: 233). – Din sl. sǔparǔ „mântuitor” < praznic supasa vuznesenja „sărbătoarea ridicării la cer a Mântuitorului„. substantiv neutruispas

*Ispás¹ (nume de persoană) s. propriu m. substantiv neutruispas

Ispás² (sărbătoare) s. propriu n. substantiv neutruispas

ISPÁS¹ s. n. (Popular) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; înălțarea-domnului. Am un nepoțel numai de zece ani... i-a împlinit la ispas. AEECSANDRI, T. 103. Numai tu să-mi dai... La ispas Un bulz de caș ! TEO­DORESCU, P. P. 41. substantiv neutruispas

ISPÁS,², ispasuri, s. n. (Învechit) Ispașă. Cu mari cu mici alergară Să se plîngă fiecare, Spuind păsul său ce-l are, Cerînd dreptăți a le face Și-ntre dînșii să-i împace De pagube, de ispasuri, De pierderi și de pripasuri. PANN, P. V. III 45. substantiv neutruispas