irosíre s. f., g.-d. art. irosírii; pl. irosíri substantiv femininirosire
IROSÍRE, irosiri, s. f. Acțiunea de a (se) irosi; împrăștiere încetul cu încetul; risipire, cheltuire (excesivă și inutilă). – V. irosi. substantiv femininirosire
IROSÍRE, irosiri, s. f. Acțiunea de a (se) irosi; iroseală. Graba, lucrul de mîntuială, neatenția duc întotdeauna la irosirea materiei prime, la pierderea de timp, deci la scumpirea produselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2786. substantiv femininirosire
irosì v. Mold. V. firosì: vaca ’mi irosia ogrinjii din căruță CR. verb tranzitivirosì
irosí (irosésc, irosít), vb. – A consuma, a cheltui, a prăpădi, a risipi. – Var. (f)i(e)rosi. Probabil de la afierosi „a risipi”, cu pierderea lui a- ca în (a)coperi, (a)menința, (a)mesteca etc. Pierderea lui f-, prin intermediul unei faze h-, este normală în fața lui i, cf. fi › hi, fier › hier, fireș › hireș etc. Cihac, II, 660 (urmat de DAR și Scriban) pleacă de la ngr. φυραίνω, aorist φύραισα „a se micșora”, care pare a se potrivi și mai puțin, formal și semantic. Der. propusă de Tiktin, de la ierosi „a consacra” ‹ ngr. ἰερώνω (care este forma simplă de la afierosi) nu pare probabilă, întrucît acest cuvînt nu a avut nici o circulație populară. – Der. (f)iroseală, s. f. (risipă). verb tranzitivirosi
irosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosésc, imperf. 3 sg. iroseá; conj. prez. 3 să iroseáscă verb tranzitivirosi
IROSÍ, irosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) consuma făcând risipă, a (se) cheltui în mod ușuratic, a (se) împrăștia în exces; a (se) pierde, a (se) risipi. ♦ Refl. (Despre oameni) A depune eforturi (mari și) inutile într-o anumită direcție. – Cf. a fierosi. verb tranzitivirosi
IROSÍ, irosesc, vb. IV. 1. Tranz. A consuma fâcînd risipă; (cu privire la bani, la avere) a cheltui în mod ușuratic; a risipi. Vaca, ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță. CREANGĂ, P. 115. ◊ Fig. Sînt acuma de șaizeci de ani fără unul și din ei vreo patruzeci tot la țară i-am irosit. REBREANU, R. I 14. 2. Refl. Fig. A se răsfira, a se împrăștia în toate direcțiile; a dispărea, a se stinge. Stelele cerului se irosiră din albastrele adîncuri. GALACTION, O. I 286. Gîndurile pline de cruzime s-au irosit, iar durerea din trecut a rămas surdă în el. POPA, V. 341. Noaptea se irosi ca bruma toamnei în răsăritul soarelui. ARDELEANU, D. 126. Se irosește în aer, cucernic, busuiocul. IOSIF, PATR. 12. verb tranzitivirosi
irosésc, V. firosesc. verb tranzitivirosesc
firosésc v. tr. (ngr. firéno [scris fyraino], aor. firesa, mă consum. V. sfirosesc). Consum, trec, risipesc, perd [!]: se ducea la pădure s´aducă lemne, că taman le firosiserăm p´ale din curte. (VR. 1908, 12, 327). – În Mold. hirosesc: averile se hiroseaŭ dîndu-li-se cu picĭoru (Ghib.), și irosesc: șoariciĭ [!] irosesc pînea [!]. V. afierosesc. verb tranzitivfirosesc
irosire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | irosire | irosirea |
plural | irosiri | irosirile | |
genitiv-dativ | singular | irosiri | irosirii |
plural | irosiri | irosirilor |