irmilic definitie

irmilíc (irmilíci), s. m. – Înv., monedă turcească de argint, care valora la început 20 de piaștri. – Megl. irmiloc. Tc. irmilik (Șeineanu, II, 228; Lokotsch 958), din tc. irmi „douăzeci”, cf. bg. irmilik. Este cuvînt identic cu icosar. Sec. XIX, înv. substantiv masculinirmilic

irmilíc m. (turc. irmilik, d. irmi, doŭăzecĭ). O monetă [!] turcească de aur care valora în Moldova cît și icosaru (V. icosar). O horă care se cîntă pin [!] Moldova după masa de cununie și numită și mușama, și pin Muntenia nuneasca. substantiv masculinirmilic

irmilíc s. m., pl. irmilíci substantiv masculinirmilic

irmilic m. Mold. 1. veche monedă turcească echivalentă cu icosarul: paftale mici tot din irmilici POP.; 2. horă după masa de cununie. [Turc. IRMILIK, din irmi, douăzeci]. substantiv masculinirmilic

IRMILÍC, irmilici, s. m. Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi (mai ales în Moldova), în prima jumătate a sec. XIX; icosar. – Din tc. irmilik. substantiv masculinirmilic

IRMILÍC, irmilici, s. m. (Învechit) Monedă turcească care a circulat pe vremuri și în țările romînești. Țigănci sprîncenate, cu cozile pline de irmilici, stăteau cinchite lîngă oale. SADOVEANU, O. I 285. Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, H. 30. Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici. ALECSANDRI, P. P. 135. substantiv masculinirmilic