irită definitie

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite]. substantiv feminin irită

irítă s. f., g.-d. art. irítei; pl. iríte substantiv feminin irită

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis. substantiv feminin irită

íriță f., pl. e (rus. sîrb. ĭárica, grîŭ de vară). Unde? Tortel. substantiv feminin iriță

iriță f. grâu roșu de vară. [Rus. ĬARIȚA, din IARŬ, primăvară]. substantiv feminin iriță

iríță s. f.1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil). substantiv feminin iriță

*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate. verb tranzitiv irit

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare]. verb tranzitiv irita

iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă verb tranzitiv irita

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ. verb tranzitiv irità

IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100. verb tranzitiv irita

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului irită

irită   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular iri irita
plural irite iritele
genitiv-dativ singular irite iritei
plural irite iritelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z