irmíc n., pl. urĭ (turc. irmik, grisă, făină groasă). Mold. sud. Tărîță supțire [!] de făcut borș. – În Munt. irimic. substantiv neutru irmic
irimíc, V. irmic. substantiv neutru irimic
irimíc s. n. substantiv neutru irimic
IRIMÍC s. n. Produs intermediar rezultat din măcinarea industrială a grâului, folosit ca făină furajeră. – Din tc. irmik. substantiv neutru irimic
IRIMÍC s. n. Produs rezultat din măcinarea industrială a grîului, folosit ca făină furajeră. substantiv neutru irimic
| irimic substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | irimic | irimicul |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | irimic | irimicului |
| plural | — | — | |