invocare definitie

credit rapid online ifn

INVOCÁRE s.f. Acțiunea de a invoca și (rar) rezultatul ei; invocație. [< invoca]. substantiv feminininvocare

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri substantiv feminininvocare

credit rapid online ifn

INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca. substantiv feminininvocare

INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca. 1. Chemare în ajutor. Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. 2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. Invocarea unui argument.Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24. substantiv feminininvocare

*invocațiúne f. (lat. in-vocátio. -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a invoca, de a chema în ajutor: invocațiunea luĭ Dumnezeŭ, luĭ Apóline. Fig. Citațiune: invocațiunea uneĭ mărturiĭ. – Și -áție și -áre. substantiv feminininvocațiune

*invóc, a v. tr. (lat. in-voco, -vocáre. – Se conj. ca convoc). Chem în ajutor: a-l invoca pe Dumnezeŭ. Fig. Citez în favoarea mea: a invoca o mărturie. verb tranzitivinvoc

INVOCÁ vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invóc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare]. verb tranzitivinvoca

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce verb tranzitivinvoca

invocà v. l. a chema în ajutor; 2. fig. a cita în favoarea sa: a invoca legea. verb tranzitivinvocà

INVOCÁ, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare. verb tranzitivinvoca

INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema (pe cineva) în ajutor. V. apela. Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/6. O ! nu invoca cerul... Nu, Ană... Te iubesc. ALECSANDRI, T. II 180. 2. A cita, a aduce ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi ca sprijin. (Atestat în forma invoacă) Acel regulament al dicționarului, pe care dl. Papiu îl tot in­voacă, este un ce foarte elastic și lesne de interpretat. La ODOBESCU, S. II 332. – Prez. ind. pers. 3 și: (rar) invoácă. verb tranzitivinvoca

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiinvocare

invocare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular invocare invocarea
plural invocări invocările
genitiv-dativ singular invocări invocării
plural invocări invocărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z