INVÍTĂ s.f. (La jocul de cărți, la scrimă) Deschidere. [< fr. invite]. substantiv feminininvită
*invít, a -á v. tr. (lat. invíto, -áre. V. învit). Chem, rog să vie [!], poftesc: a invita pe cineva la masă, la dans. Rog cu aeru de a porunci: a fost invitat să ĭasă din sală. V. refl. A te invita tu singur la masa unuĭ amic, a veni nechemat la masa luĭ. verb tranzitivinvit
INVITÁ vb. I. tr. A pofti; a chema. ♦ A chema insistent, a soma. [P.i. invít. / < fr. inviter, it., lat. invitare]. verb tranzitivinvita
invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă verb tranzitivinvita
invità v. 1. a pofti, a ruga să vie, să asiste la: a invita la masă; 2. a îndemna ușor la ceva: vă invit a tăcea. verb tranzitivinvità
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare. verb tranzitivinvita
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) să se prezinte undeva sau să asiste, să participe la ceva; a chema, a convoca; a pofti, a îmbia. Mă întreb dacă a fost nuntă ori cumetrie de la care dumneata să lipsești. – Ba aș păcătui dacă n-aș recunoaște că totdeauna am fost invitat. SADOVEANU, P. M. 23. Îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă și să te invit la un pahar cu apă și la o dulceață ? C. PETRESCU, Î. II 167. Invită-i să vie aice ca să parlamentăm împreună. ALECSANDRI, T. I 249. ♦ A soma. Te invit să taci. verb tranzitivinvita
învitá (învitéz, învitát), vb. – 1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a ațîța. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Pușcariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude încă în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul său invita, vb. (a pofti), din fr. inviter. – Der. învitător, adj. (instigator); învitătură, s. f. (înv., instigare). verb tranzitivînvita
a invita (pe cineva) la dans expr. (pol.) a ancheta (pe cineva). verb tranzitivainvita
învitéz v. tr. (lat. invito. -áre, a invita). Est. Vechĭ. Azĭ Maram. Îndemn, amuț, îmboldesc (la răŭ). V. refl. Mă amuț, mă pornesc: s´aŭ învitat asupra Ducăĭ-Vodă (N. Cost.). Mă înădesc, mă nărăvesc: se învitase țăraniĭ de veneaŭ la divan cu pîră (N. Cost.). verb tranzitivînvitez
a invita la un interval expr. (intl.) a provoca la duel / la bătaie pentru stabilirea ierarhiei dintr-un grup de infractori pe criteriul forței fizice. verb tranzitivainvitalauninterval
invita substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)invita | invitare | invitat | invitând | singular | plural | ||
invitând | invitați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | invit | (să)invit | invitam | invitai | invitasem | |
a II-a (tu) | inviți | (să)inviți | invitai | invitași | invitaseși | ||
a III-a (el, ea) | invită | (să)invitai | invita | invită | invitase | ||
plural | I (noi) | invităm | (să)invităm | invitam | invitarăm | invitaserăm | |
a II-a (voi) | invitați | (să)invitați | invitați | invitarăți | invitaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | invită | (să)invite | invitau | invitară | invitaseră |