inventorià v. a face un inventar. verb tranzitivinventorià
INVENTORIÁ, inventoriez, vb. I. Tranz. (Înv.) A inventaria. [Pr.: -ri-a] – Din fr. inventorier. verb tranzitivinventoria
INVENTORIÁ, inventoriez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A inventaria. Acel funcționar otoman rămase în Țeara Romînească, « mai ales pentru ca să vînză starea nemișcătoare a Brîncovenilor, iar pe cea mișcătoare... să o inventorieze ». ODOBESCU, S. I 256. – Pronunțat: -ri-a. verb tranzitivinventoria
inventoria verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)inventoria | inventoriere | inventoriat | inventoriind | singular | plural | ||
inventoriind | inventoriați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | inventoriez | (să)inventoriez | inventoriam | inventoriai | inventoriasem | |
a II-a (tu) | inventoriezi | (să)inventoriezi | inventoriai | inventoriași | inventoriaseși | ||
a III-a (el, ea) | inventoriază | (să)inventoriai | inventoria | inventorie | inventoriase | ||
plural | I (noi) | inventoriem | (să)inventoriem | inventoriam | inventoriarăm | inventoriaserăm | |
a II-a (voi) | inventoriați | (să)inventoriați | inventoriați | inventoriarăți | inventoriaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | inventoriază | (să)inventorieze | inventoriau | inventoriară | inventoriaseră |