inventar definitie

INVENTÁR s.n. Listă, registru etc. cuprinzând toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ◊ A face inventarul = a inventaria. ♦ (Fig.) Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). [< fr. inventaire, cf. lat. inventarium]. substantiv neutru inventar

inventar, inventare s. n. (intl.) 1. furt. 2. arestare. 3. anchetă. substantiv neutru inventar

inventár s. n., pl. inventáre substantiv neutru inventar

inventar n. 1. descriere amănunțită a averii sau a titlurilor unei persoane și în genere a tuturor obiectelor aflătoare într’o casă; 2. evaluare scrisă a mărfurilor și a valorilor, unui comerciant. V. beneficiu. substantiv neutru inventar

*inventár n., pl. e, și riŭ n. (lat. inventarium, d. in-vehire, -ventum, a găsi, a descoperi). Descriere amănunțită a uneĭ averĭ (mobile, alte obĭecte, titlurĭ, hîrtiĭ ș. a.): inventariu uneĭ succesiunĭ. Evaluare scrisă a mărfurilor și altor valorĭ dintr´o prăvălie pentru constatarea cîștiguluĭ și perderiĭ [!]: negustoru e obligat să-șĭ facă inventaru cel puțin o dată pe an. Instrumentar: inventar agricol. Beneficiŭ de inventar, facultate pe care o are un moștenitor de a nu plăti datoriile succesiuniĭ de cît pînă la concurența valoriĭ bunurilor pe care urmează să le primească. Fig. Supt [!] beneficiŭ de inventar, cu rezerva de a verifica. substantiv neutru inventar

INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium. substantiv neutru inventar

INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru cuprinzînd însemnarea tuturor obiectelor care alcătuiesc averea unei gospodării, instituții, întreprinderi etc.; p. ext. totalitatea acestor obiecte. Inventarul va cuprinde enumerarea, descrierea și prețuirea provizorie a bunurilor, la nevoie putîndu-se cere pentru prețuire părerea unui expert. B. O. 1953, 4. Să constate dacă nimeni... n-a înstrăinat ceva din inventar. C. PETRESCU, C. V. 50. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a ma­șinilor, a mijloacelor de transport aparținînd unei gos­podării sau întreprinderi. Inventar agricol v. agricol. Beneficiu de inventar v. beneficiu.Expr. A face inventarul (unui magazin) = a înscrie și evalua toate mărfurile dintr-un magazin. ♦ Fig. Listă exactă, analiză amănunțită. Dacă vom face astăzi inventarul sub­stanțial și explicit al pericolelor de traducțiune, credem că astfel ne vom fi îndeplinit cu totul datoria noastră pentru viitor. ODOBESCU, S. II 362. – Variantă: (învechit) inventáriu, inventarii (NEGRUZZI, S. I 10), s. n. substantiv neutru inventar

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului inventar

inventar   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inventar inventarul
plural inventare inventarele
genitiv-dativ singular inventar inventarului
plural inventare inventarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z