INVENTÁR s.n. Listă, registru etc. cuprinzând toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ◊ A face inventarul = a inventaria. ♦ (Fig.) Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). [< fr. inventaire, cf. lat. inventarium]. substantiv neutru inventar
inventar, inventare s. n. (intl.) 1. furt. 2. arestare. 3. anchetă. substantiv neutru inventar
inventár s. n., pl. inventáre substantiv neutru inventar
inventar n. 1. descriere amănunțită a averii sau a titlurilor unei persoane și în genere a tuturor obiectelor aflătoare într’o casă; 2. evaluare scrisă a mărfurilor și a valorilor, unui comerciant. V. beneficiu. substantiv neutru inventar
*inventár n., pl. e, și riŭ n. (lat. inventarium, d. in-vehire, -ventum, a găsi, a descoperi). Descriere amănunțită a uneĭ averĭ (mobile, alte obĭecte, titlurĭ, hîrtiĭ ș. a.): inventariu uneĭ succesiunĭ. Evaluare scrisă a mărfurilor și altor valorĭ dintr´o prăvălie pentru constatarea cîștiguluĭ și perderiĭ [!]: negustoru e obligat să-șĭ facă inventaru cel puțin o dată pe an. Instrumentar: inventar agricol. Beneficiŭ de inventar, facultate pe care o are un moștenitor de a nu plăti datoriile succesiuniĭ de cît pînă la concurența valoriĭ bunurilor pe care urmează să le primească. Fig. Supt [!] beneficiŭ de inventar, cu rezerva de a verifica. substantiv neutru inventar
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium. substantiv neutru inventar
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru cuprinzînd însemnarea tuturor obiectelor care alcătuiesc averea unei gospodării, instituții, întreprinderi etc.; p. ext. totalitatea acestor obiecte. Inventarul va cuprinde enumerarea, descrierea și prețuirea provizorie a bunurilor, la nevoie putîndu-se cere pentru prețuire părerea unui expert. B. O. 1953, 4. Să constate dacă nimeni... n-a înstrăinat ceva din inventar. C. PETRESCU, C. V. 50. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținînd unei gospodării sau întreprinderi. Inventar agricol v. agricol. Beneficiu de inventar v. beneficiu. ◊ Expr. A face inventarul (unui magazin) = a înscrie și evalua toate mărfurile dintr-un magazin. ♦ Fig. Listă exactă, analiză amănunțită. Dacă vom face astăzi inventarul substanțial și explicit al pericolelor de traducțiune, credem că astfel ne vom fi îndeplinit cu totul datoria noastră pentru viitor. ODOBESCU, S. II 362. – Variantă: (învechit) inventáriu, inventarii (NEGRUZZI, S. I 10), s. n. substantiv neutru inventar
inventar substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | inventar | inventarul |
plural | inventare | inventarele | |
genitiv-dativ | singular | inventar | inventarului |
plural | inventare | inventarelor |