INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner]. verb tranzitivintona
intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec. verb tranzitivintonà
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare. verb tranzitivintona
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează « Onorul la general », SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) intón (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întoná (ODOBESCU, S. III 80) vb. I. verb tranzitivintona
INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner]. verb tranzitivintona
ÎNTONÁ vb. I. v. intona. verb tranzitivîntona
ÎNTONÁ vb. IV. v. intona. verb tranzitivîntona
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează « Onorul la general », SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) intón (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întoná (ODOBESCU, S. III 80) vb. I. verb tranzitivintona
*întonéz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -áre). Încep un cîntec dînd ton vociĭ. Cînt, celebrez: a întona un imn cuĭva. Gram. Accentuez, daŭ ton: a întona o silabă. verb tranzitivîntonez
*întonéz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -áre). Încep un cîntec dînd ton vociĭ. Cînt, celebrez: a întona un imn cuĭva. Gram. Accentuez, daŭ ton: a întona o silabă. verb tranzitivîntonez
intona verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)intona | intonare | intonat | intonând | singular | plural | ||
intonând | intonați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | intonez | (să)intonez | intonam | intonai | intonasem | |
a II-a (tu) | intonezi | (să)intonezi | intonai | intonași | intonaseși | ||
a III-a (el, ea) | intonează | (să)intonai | intona | intonă | intonase | ||
plural | I (noi) | intonăm | (să)intonăm | intonam | intonarăm | intonaserăm | |
a II-a (voi) | intonați | (să)intonați | intonați | intonarăți | intonaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | intonează | (să)intoneze | intonau | intonară | intonaseră |