interpus definitie

INTERPÚS, -Ă s.m. și f. (Rar) Mijlocitor. ♦ Persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. [< interpune]. substantiv masculin și feminininterpus

*interpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. inter-póno, -pónere. V. pun). Pun între: a interpune o lumînare între doŭă planurĭ. Fig. Fac să intervină: interpun autoritatea mea ca să înceteze dezordinea. V. refl. Mă pun între. Fig. Intervin ca mediator: mă interpun între doĭ adversarĭ. – Rar și întrepun. substantiv masculin și feminininterpun

interpús s. m., pl. interpúși substantiv masculin și feminininterpus

INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune. substantiv masculin și feminininterpus

INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, care mijlocește între două persoane; mijlocitor, intermediar. De ce vrei să ai de-a face numai cu interpușii ? CAMIL PETRESCU, T. II 480. substantiv masculin și feminininterpus

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse substantiv masculin și feminininterpusă

*interpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. inter-póno, -pónere. V. pun). Pun între: a interpune o lumînare între doŭă planurĭ. Fig. Fac să intervină: interpun autoritatea mea ca să înceteze dezordinea. V. refl. Mă pun între. Fig. Intervin ca mediator: mă interpun între doĭ adversarĭ. – Rar și întrepun. verb tranzitivinterpun

interpune v. 1. a (se) pune între; 2. fig. a tace să intervie: a interpune autoritatea sa; 3. fig. a interveni ca mijlocitor. verb tranzitivinterpune

INTERPÚNE vb. III. 1. tr., refl. A pune, a se depune ceva între (două obiecte, două momente etc.). 2. refl. A mijloci. ♦ A se amesteca în raporturile, în legăturile dintre mai multe persoane. [P.i. interpún. / cf. lat. interpono, fr. interposer, după pune]. verb tranzitivinterpune

interpúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interpún, 2 sg. interpúi, 1 pl. interpúnem; conj. prez. 3 să interpúnă; ger. interpunấnd; part. interpús verb tranzitivinterpune

INTERPÚNE, interpun, vb. III. Refl. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. ♦ A se amesteca în relațiile dintre două persoane. ♦ Tranz. Apune ceva între... – Din lat. interponere (după pune). verb tranzitivinterpune

INTERPÚNE, interpún, vb. III. Refl. 1. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. Mi-am dat seama... că interpunîndu-mă între patron și muncitori, ca om al patronului, trădam cauza muncitorească. DEMETRIUS, C. 51. 2. A se amesteca în relațiile dintre două persoane. verb tranzitivinterpune

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiinterpus

interpus  substantiv masculin și feminin masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular interpus interpusul interpu interpusa
plural interpuși interpușii interpuse interpusele
genitiv-dativ singular interpus interpusului interpuse interpusei
plural interpuși interpușilor interpuse interpuselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z