interogatoriu definitie

INTEROGATÓRIU s.n. Totalitatea întrebărilor puse de către judecător unei părți implicate în proces și a răspunsurilor date de acesta; actul care consemnează aceste întrebări și răspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio]. substantiv neutru interogatoriu

*interogatóriŭ n. (fr. interrogatoire, d. lat. inter-rogatorius, interogativ. V. rogatoriŭ). Totalitatea întrebărilor puse de un magistrat unuĭ acuzat și răspunsurile luĭ: a supune pe cineva unuĭ interogatoriŭ. Procesu-verbal care conține aceste întrebărĭ și răspunsurĭ: acuzatu a semnat interogatoriu luĭ. – Și -tor, pl. -oare. substantiv neutru interogatoriŭ

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. intero­ga­tóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-) substantiv neutru interogatoriu

interogatoriu n. 1. totalitatea chestiunilor judecătorului și a răspunsurilor acuzatului; 2. proces-verbal ce le conține. substantiv neutru interogatoriu

INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire. substantiv neutru interogatoriu

INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. (Adesea în construcție cu verbele « a lua », « a răspunde #, « a supune ») Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces; actul în care sînt consemnate întrebările și răspunsurile. După interogatorii și cercetări, Șincai este pus în fiare și aruncat într-o închisoare, la Aiud, destinată pentru iobagi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2908. La interogatoriile care li s-au luat, Horia și Cloșca sfidau autoritățile. IST. R.P.R. 278. substantiv neutru interogatoriu