insuficient definitie

INSUFICIÉNT, -Ă adj. Care nu este suficient, care nu ajunge; nesatisfăcător. // s.m. Calificativ sub limita de trecere, obținut de un candidat la un examen. [Pron. -ci-ent. / cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant]. adjectivinsuficient

*insuficiént, -ă adj. (lat. in-sufficiens, -éntis). Neîndustulător [!], care nu ajunge: banĭ insuficiențĭ. Care n´are destulă inteligență pentru sarcina luĭ: general insuficient. Adv. În mod insuficient. adjectivinsuficient

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte adjectivinsuficient

insuficient a. care nu e destul: cantitate insuficientă. adjectivinsuficient

INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfacător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente. adjectivinsuficient

INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. Care nu ajunge, care nu e de ajuns, neîndestulător (cantitativ); care nu satisface (calitativ), nesatisfăcător. Datorită faptului că imprimările sînt insuficiente în raport cu necesitățile, multe din aceste cîntece au rămas necunoscute de mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/2. ◊ (Adverbial) Elev insuficient pregătit. ♦ (Substantivat, m.) Notă, calificativ sub limita de admitere la o probă, la un examen. A luat un insuficient la matematici. – Pronunțat: -ci-ent. adjectivinsuficient