insuficiență definitie

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte adjectivinsuficient

INSUFICIÉNT, -Ă adj. Care nu este suficient, care nu ajunge; nesatisfăcător. // s.m. Calificativ sub limita de trecere, obținut de un candidat la un examen. [Pron. -ci-ent. / cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant]. adjectivinsuficient

*insuficiént, -ă adj. (lat. in-sufficiens, -éntis). Neîndustulător [!], care nu ajunge: banĭ insuficiențĭ. Care n´are destulă inteligență pentru sarcina luĭ: general insuficient. Adv. În mod insuficient. adjectivinsuficient

insuficient a. care nu e destul: cantitate insuficientă. adjectivinsuficient

INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfacător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente. adjectivinsuficient

INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. Care nu ajunge, care nu e de ajuns, neîndestulător (cantitativ); care nu satisface (calitativ), nesatisfăcător. Datorită faptului că imprimările sînt insuficiente în raport cu necesitățile, multe din aceste cîntece au rămas necunoscute de mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/2. ◊ (Adverbial) Elev insuficient pregătit. ♦ (Substantivat, m.) Notă, calificativ sub limita de admitere la o probă, la un examen. A luat un insuficient la matematici. – Pronunțat: -ci-ent. adjectivinsuficient

INSUFICIÉNȚĂ s.f. Situația, starea a ceea ce este insuficient. ♦ (Med.) Stare de funcționare anormală a unui organ. [Cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance]. substantiv feminininsuficiență

*insuficiență f., pl. e (lat. in-sufficientia). Lipsă de suficiență: insuficiența recolteĭ. Incapacitate: a-țĭ recunoaște tu singur insuficiența. Med. Insuficiența inimiĭ, reaŭa funcționare a valvulelor eĭ, ceĭa ce cauzează suferința organizmuluĭ [!]. substantiv feminininsuficiență

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe substantiv feminininsuficiență

insuficiență f. 1. caracterul celor insuficiente; 2. fig. incapacitate: a recunoaște insuficiența sa. substantiv feminininsuficiență

INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza. substantiv feminininsuficiență

INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Însușirea a ceea ce este insuficient. Insuficiența probelor. ♦ Stare a unui organ care nu-și îndeplinește normal funcțiunea. Insuficiența glandei tiroide. – Pronunțat: -ci-en-. substantiv feminininsuficiență

insuficiență castronală expr. (glum.) foame. substantiv feminininsuficiențăcastronală

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiinsuficiență

insuficiență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular insuficiență insuficiența
plural insuficiențe insuficiențele
genitiv-dativ singular insuficiențe insuficienței
plural insuficiențe insuficiențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z